Unul care să stea. Măcar ceva timp.

E simplu. Ca orice lucru simplu. Vrem să ne stea părul drept, ondulat sau creponat. Vrem să ne stea bine. Vrem să ne stea rochia perfect, colierul, șuvița aia de pe partea dreaptă.  Vrem să ne stea oja pe unghii, d-asta ni le facem semi. Vrem să ne stea machiajul o zi întreagă. Vrem să ne stea cântarul în loc și să nu sară spre linia de sus. În general, vrem lucruri care să stea. Să ne ofere certitudinea că rezistă, că sunt durabile. Așa vrem și bărbați care să stea, care să ne ofere certitudinea că nu vor pleca prea repede, că ne oferă stabilitate, adevăr, încredere.

Poate când suntem adolescente ne plac lucrurile grăbite. Poate când suntem adolescente vrem să facem turul a cinci cluburi într-o singură noapte, vrem să testăm cât mai mult. Nu ne pasă că părul nostru zboară-n vânt, că plouă și că s-a dus dracului îndreptatul cu placa. Ne păsa mai puțin atunci. Nu ne costa îndreptatul părului fiindcă placa noastră ieftină de acasă ne satisfăcea. Acum la coafor ne costă și urâm vântul și ploaia care ni-l face creț. Unii ar spune că nu ne mai bucurăm de lucrurile mici. Când lucrezi 12 ore pe zi, lucrurile mici sunt cele care stau. Cele care te fac fericit că nu ți-au pus probleme.

Poate când suntem adolescente vrem relații multe, suntem dispuse să căutăm. Plângem, ne enervăm, îi urăm și apoi îi căutăm fiindcă ne place să spunem că suntem tinere. De fapt, suntem tinere mereu fiindcă tinerețea nu-i o chestiune de vârstă. Doar că în timp ne maturizăm și începem să credem că suntem deja prea bătrâne pentru mizerii și în același timp prea tinere pentru a ne bate joc de noi.

Unii ne judecă dacă stăm în relații care nu ne mai fac fericite. Nu m-aș arunca așa repede în judecăți. De fapt, vrem doar lucruri care să stea. Lucruri stabile.

Dacă m-ar întreba cineva cum arată bărbatul perfect pentru mine, aș răspunde că e perfect dacă stă. Dacă îmi oferă sentimentul că nu o să plece. Poate chiar nu o să plece. Și dacă va pleca… important e să stea suficient de mult încât să nu cred că el a fost de fapt veșnic în mișcare.

Acasă. În cuplul tău sau al altora.

Scria Ileana Vulpescu că toţi ne ştim sufletul şi nu e fericire în niciunul. Adevărul e că ne place să vindem fericire, ne place să avem poze cu zâmbet larg, ne place să părem fericiţi. Singuri şi în cuplu. Mai ales în cuplu. Vindem imaginea perfectă a fericirii şi a completării. Adevărul e că de fapt am întâlnit atât de multe cupluri şubrede în ultimul an, am intrat fără să vreaun în cupluri şi în căsnicii încât mi.e teamă de un cuplu al meu. Mi.e teamă de un cuplu al meu pur şi simplu. O teamă vecină cu neîncrederea şi incertitudinea. 

În cuplu, cei mai mulţi înlocuiesc fericirea cu confortul şi cu obişnuinţa. D.asta se şi întorc acolo. E ca acasă. Iar acasă e întotdeauna cel mai bine. Acasă e conexiunea la wifi de fapt, ca să citez dintr.un viral. 

Ce caută oamenii în afara cuplurilor din care fac parte?  Şi ce caută oamenii în cuplurile altora?  Primii nu ştiu…. Poate aventuri, poate se îndrăgostesc pur şi simplu. Habar nu am. Ceilalţi caută fericirea şi echilibrul şi liniştea. Când îţi intră cineva în cuplu citezi tratate de moralitate. Când intrii în cuplurile altora cauţi excepţia din etică. 

 

High heels in the morning

Sunt dimineți în care după o noapte lungă îți pui o pereche de tocuri înalte și fumezi o țigară privind cum ziua începe să se ridice, iar traficul se îngreunează. Cine a zis că tocurile înalte nu sunt pentru dimineți? Îți dau o altă perspectivă, te ridică. Încep să o înțeleg pe Carrie din Sex and the City pentru obsesia ei legată de pantofi. 

 

foto

Cealaltă ea vs cealaltă tu

Uneori când vorbesc cu prietenele mele despre cealaltă ea pe care el o curtează sau despre vreo fostă îi atribui tot felul de cuvinte dulci. Mă gândesc că și ea trebuie să aibă un grup de prietene cu care vorbește despre mine atribuindu-mi aceleași cuvinte. În definitiv, întotdeauna tu ești fata de treabă, drăguță, mult mai deșteaptă și mai frumoasă. Iar ea, cealaltă, e doar o fufă, o proastă, o urâțică și o nesimțită care ți l-a furat de sub nas.

Întâmplător și ea crede la fel. Și prietenele ei o aprobă la fel cum fac și ale tale.

De fapt, cealaltă ea e cealaltă tu. Și nu e vina ei că el o place. La fel cum nu e vina ta că el te-a plăcut la un moment dat. Alegerea lui se bazează pe alte criterii decât cele pe care le consideri tu.

Am încercat uneori să devin prietenă cu femeile pe care le-au ales bărbații pe care îi plăceam. Întâmplător nu erau tocmai pe gustul meu, dar în definitiv nu erau nici așa de proaste, nici așa de urâte și în niciun caz niște scorpii așa cum le consideram eu. Și m-am oprit din jocul de-a prietenele la timp pentru că m-a speriat gândul că ar putea cumva să îmi devină prietene.

Cealaltă ea e doar o femeie cu vise, cu frustrări, cu complexe, cu temeri… așa cum ești și tu. E o tâmpenie să o cataloghezi. În ziua în care m-am întâlnit cu fosta unui tip m-am speriat de privirea ei: avea aceleași frici ca și mine. Era o femeie normală, am remarcat lipsa ei de personalitate și atitudinea de femeie ușor vulnerabilă. Ștearsă și vulnerabilă.  Sunt răutăcioasă probabil acum. Probabil că încă trec printr-un filtru subiectiv lucrurile. Dar cealaltă care câștigă întotdeauna e aceea care știe să fie naivă, prostuță intenționat, nesigură pe ea intenționat. Sau cel puțin așa se spune că le plac femeile bărbaților. N-am auzit încă niciun bărbat care să spună îi place la iubita lui faptul că e o femeie încrezătoare, independentă și puternică. Sau cel puțin n-am auzit niciodată asta de la un bărbat aflat la început de relație. Sau n-am auzit niciodată asta de la un bărbat tânăr.

Cealaltă ea e întotdeauna mai fragilă în exterior. Și poate că perioada în care se preface prostuță și vulnerabilă o afectează destul de grav din moment ce scoate la iveală unele trăsături pe care unii le-am cataloga drept cretinisme și am eticheta-o drept idioată.

Dar cealaltă ea ai fost și vei fi și tu la un moment dat pentru o altă ea.

Sursa foto de aici